Pe 27 octombrie 2006 s-a desfasurat la Crowne Plaza Gala Oameni pentru Oameni, evenimentul care premiaza anual implicarea sociala a companiilor si indivizilor. Gala face parte din programul de promovare a responsabilitatii sociale corporatiste desfasurat de Camera Americana de Comert in Romania si Asociatia pentru Relatii Comunitare sub patronajul ES Traian Basescu Presedintele Romaniei. Partenerii celei de-a patra editii au fost Vodafone Romania si Lafarge Romania, JTI Romania si Fundatia Charles Stuart Mott au sustinut de asemenea evenimentul si ziarul Adevarul si TVR au prezentat Gala ca parteneri media.
Castigatorii premiati la Gala Oameni pentru Oameni - Editia a IV-a, 2006
Dintre cele peste 117 proiecte depuse in cadrul concursului “Oameni pentru Oameni”, insumand 6,7 milioane EUR, castigatorii editiei din 2006 sunt:
• GlaxoSmithKline la categoria “Sponsorizari/Contributii ale companiilor cu peste 250 angajati”pentru proiectul “Raza de speranta”
• Whirpool Romania la categoria “Voluntariat corporatist” cu proiectul “Warmth for the heart”
• Banca Transilvania la categoria “Proiecte comunitare ale companiilor” pentru proiectul “Tu alegi, Banca Transilvania se implica”
• Mediplus Exim SA la categoria “Marketing comunitar” cu proiectul “Cumparand,daruiesti”
• McCann PR/Weber Shandwick la categoria “ Reflectarea implicarii sociale in mass media” pentru promovarea proiectului initiat de Bergenbier “Protejeaza natura Blajului. Implica-te in reciclare!”
• iQuest Technologies la categoria “Sponsorizari/Contributii ale intreprinderilor mici si mijlocii” pentru proiectul “Mentori pentru copii din familii dezorganizate”
• Habitat pentru Umanitate la categoria “Voluntariat public” pentru constructia a 16 case pentru familii cu venituri reduse
• Fundatia Hospice of Hope la categoria “Campanii institutionale de atragere de fonduri” pentru seria de evenimente “Evenings for Hope 2006”
• Gabriela Grasu din partea organizatiei Centrul Diecezan Caritas Iasi la categoria “Coordonatori ai campaniilor de atragere de fonduri”
• Dorin Moise la categoria “Persoane fizice care au facut contributii sau donatii” pentru sustinerea Centrului de Asistenta Rurala
Castigatorii au fost desemnati de Juriul Galei: Camelia Savoiu (Lafarge Romania), Elena Serban (Fundatia Vodafone), Andreea Rosca (NewsIn), Valentin Burada ( Fundatia pentru Dezvoltatrea Societatii Civile), Cristela Moldoveanu (Citigroup Romania).
In cadrul Galei a fost acordat pentru prima oara premiul de excelenta pentru compania care a dovedit implicare constanta in comunitate si a avut un impact vizibil prin proiectele desfasurate in ultimii patru ani: Citigroup.
Intre nominalizatii la premiul de excelenta se numara si Philip Morris, General Electric, P&G, Sensiblu, BRD Groupe Societe Generale Romania, Coca Cola Romania, GlaxoSmith Kline, Siveco, Unilever Romania, Washington E&C.
Premiul de excelenta a fost oferit de un Juriu format din: Cristiana Copos(Ana Group), Mihaela Geoana (Fundatia Renasterea), Dana Deac (Antena 3) si Dorel Sandor (Centrul de Studii, Politici si Analize Comparative).
La Gala au participat reprezentanti ai mediului de afaceri, mediului politic si societatii civile printer care: ASR Principesa Margareta –Presedinte al Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, Alteta Sa Principele Radu de Hochenzollern Veringen- Reprezentant Special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila, ES dl Benoit Blarel – Directorul World Bank pentru Romania, Bogdan Chiritoiu – Consilier Prezidential, ES dl Jonathan Scheele – sef al Delegatiei Comisiei Europene in Romania, dl Mircea Geoana – Presedinte si Senator PSD.