Criterii de selectie

CINE POATE FI NOMINALIZAT

Firmele, organizatiile non-profit sau persoanele fizice care:

•    Au desfasurat programe de implicare in comunitate in perioada septembrie 2008- decembrie 2009
•    Au oferit donatii sau sponsorizari financiare sau in natura
•    Au avut o contributie individuala remarcabila prin mobilizarea altor oameni, institutii si resurse, s-au remarcat ca lideri in campanii de atragre de fonduri, voluntariat sau implicare sociala
•    Au desfasurat programe de strangere de fonduri in beneficiul unei organizaţii sau cauze
•    Au desfasurat sau au participat la programe de voluntariat
•    NU POT DEPUNE NOMINALIZARI sau FI NOMINALIZATE companii sau organizatii care au statutul de organizator, partener, sponsor sau finantator al Galei Oameni pentru Oameni

Sunt incurajate, de asemenea, nominalizarile unor companii, programe sau persoane fizice facute de orice terta parte, cu conditia ca aceasta sa nu fie un partid politic sau o persoana cu functii politice.

   
CUM SE FAC NOMINALIZARILE

•    Prin inscrierea proiectului exclusiv online pe www.gala.arcromania.ro.
•    Pachetul informativ poate fi solicitat la
Asociaţia pentru Relaţii Comunitare
Tel/fax: 021/ 22630615
E-mail: madalina@arcromania.ro
Persoana de contact: Madalina Marcu

Formularul de nominalizare trebuie sustinut atat de institutia care face nominalizarea, cat si de institutia / persoana nominalizata sau care a desfasurat proiectul nominalizat.
Prin inscrierea/nominalizarea unui proiect, participanţii sunt de acord ca:
•    programul nominalizat s-a derulat respectand conditiile legale
•    decizia comitetului de selectie cu privire la nominalizarile acceptate si premiate este finala si fara posibilitate de apel. In cazul in care un membru al comitetului de selectie este intr-un conflict de interese, acesta nu este implicat in decizia asupra respectivului proiect.
•    organizatorii isi rezerva dreptul de a schimba incadrarea nominalizarilor primite la alte categorii, pentru a asigura o cat mai buna reflectare a valorii aplicatiilor.

CAND


Nominalizarile pot fi inscrise pe www.gala.arcromania.ro pana la data de 5 februarie 2010, ora 18.00.
Orice nominalizari inscrise ulterior nu vor fi luate in considerare decat in conditiile unui anunt din partea organizatorilor Galei legat de prelungirea datei de aplicare.

CRITERII DE EVALUARE


A. Cele mai de impact proiecte de implicare sociala ale mediului de afaceri
A1. Cea mai de impact interventie in comunitate prin sponsorizare
•    S-a ajuns la acordarea sponsorizarii in urma unui proces de consultare interna in companie si analiza a problemei in contextul comunitatii unde se desfasoara proiectul
•    Exista  rezultate clare şi masurabile ale programului sponsorizat
•    Exista o evaluare din partea sponsorului a rezultatelor proiectului
•    Suportul acordat este sistematic şi pe termen lung, existand o strategie coerenta a programului de contribuţii / sponsorizari
•    Exista un parteneriat pe termen lung intre organizaţie şi sponsor, (dincolo de proiectul sponsorizat)
•    Numarul de beneficiari directi si indirecti ai proiectului
•    Sponsorizarea contribuie la construirea de capacitate in organizatia sponsorizata sau in comunitate pentru a a raspunde probemei pe termen lung
•    Sponsorizarea permite proiectului sa atraga noi resurse
•    Schimbarea este profunda la nivelul problemei identificate (abordarea proiectului este pe termen lung, se axeaza pe rezolvarea cauzei si nu a efectelor, schimbarea adusa este vizibila si masurabila etc)
•    Sponsorizare a fost facuta respectand normele legale in vigoare şi principiile etice, fara a implica nici un beneficiu financiar direct pentru sponsor
•    Sponsorul poate identifica beneficii ale firmei rezultate din implicarea in proiect, atat la nivelul comunitatii cat si la nivelul companiei.

A2. Cel mai bun program de cause related marketing/cause promotion marketing
•    Folosirea bugetului in scopuri / proiecte cuantificabile in rezultate clare şi masurabile
•    Relevanta campaniei in relatie cu strategia companiei si nevoile organizatiei/comunitatii
•    Respectarea bunelor practici şi ale principiilor etice
•    Plan comun de actiune impreuna cu organizatia beneficiara
•    Durata si rezultate ale programului
•    Beneficii recunoscute de companie in urma implicarii in proiect

A3. Cel mai bun program comunitar
•    Folosirea bugetului in scopuri / proiecte cuantificabile in rezultate clare şi masurabile
•    Relevanta campaniei in relatie cu strategia companiei si nevoile grupului tinta al proiectului
•    Respectarea bunelor practici şi ale principiilor etice
•    Durata si rezultate ale programului
•    Exista o evaluare din partea sponsorului a rezultatelor proiectului
•    Schimbarea este profunda la nivelul problemei identificate (abordarea proiectului este pe termen lung, se axeaza pe rezolvarea cauzei si nu a efectelor, schimbarea adusa este vizibila si masurabila etc)
•    Beneficii identificate de companie in urma implicarii in proiect

B. Cele mai bune initiative institutionale de mobilizare de reurse
B1. Cea mai buna campanie de atragere de fonduri
•    Respectarea unor reguli de transparenţa – existenţa rapoartelor anuale narative şi financiare publice şi a procedurilor financiare interne
•    Capacitatea pogramului de a mentine donatorii pe termen lung
•    Respectarea principiilor etice in atragerea de fonduri
•    Rezultatele campaniei (din punct de vedere financiar, al imaginii şi persoanelor implicate)
•    Creativitatea in organizarea campaniei de atragere de fonduri
•    Caracterul de continuitate al preocuparilor organizaţiei in atragerea de fonduri

B2. Cea mai buna campanie de voluntariat public
•    Amploarea programului de voluntariat: numarul de ore investite, numarul de voluntari etc
•    Rezultatele obţinute de programul de voluntariat
•    Importanţa cauzei pentru care s-a desfaşurat programul de voluntariat  in raport cu strategia institutiei si in raport cu agenda publica
•    Creativitatea coordonatorului de campanie in mobilizarea voluntarilor implicaţi in proiect
•    Rezultate ale evaluarii proiectului de voluntariat (citate ale voluntarilor, rezultate in comunitate, impact la nivelul intern si extern etc)
•    Beneficii recunoscute de organizatie/institutie in urma desfasurarii programului de voluntariat (promovarea catre media sau prin alte canale, relatia cu voluntariii, dinamica interna, premii obtinute etc)

B3. Cel mai bun program de voluntariat corporatist
•    Sunt facilitate activitati care permit folosirea abilitaţilor personale ale angajatilor (se va acorda o atenţie speciala implicarii voluntarilor in activitaţi calificate)
•    Amploarea programului de voluntariat: numarul de ore investite, numarul de voluntari ca  procentaj din numarul de angajaţi, numarul de organizaţii beneficiare, etc
•    Rezultatele obţinute de programul de voluntariat
•    Importanţa cauzei pentru care s-a desfaşurat programul de voluntariat  in raport cu strategia companiei, interesele angajatilor si in raport cu agenda publica
•    Creativitatea coordonatorului de campanie in mobilizarea voluntarilor implicaţi in proiect
•    Rezultate ale evaluarii proiectului de voluntariat (citate ale voluntarilor, rezultate in companie si in comunitate, impact la nivelul intern si extern companiei etc)
•    Beneficii recunoscute de companie in urma desfasurarii programului de voluntariat (promovarea catre media sau prin alte canale, relatia cu angajatii, dinamica interna, premii obtinute etc)

C. Donatori individuali
C1. Donatorul individual al anului
•    Exista o evaluare din partea donatorului a rezultatelor proiectului
•    Suportul acordat este sistematic şi pe termen lung, existand o strategie coerenta de donatie
•    Exista un parteneriat pe termen lung intre organizaţie şi donator
•    Donatia contribuie la construirea de capacitate in organizatie sau in comunitate pentru a a raspunde problemei pe termen lung
•    Schimbarea este profunda la nivelul problemei identificate (abordarea proiectului este pe termen lung, se axeaza pe rezolvarea cauzei si nu a efectelor, schimbarea adusa este vizibila si masurabila etc)
•    Donatia a fost facuta respectand normele legale in vigoare şi principiile etice, fara a implica nici un beneficiu financiar direct pentru sponsor

C2. Contributie individuala remarcabila prin implicare intr-un program de mobilizare de resurse
•    Efortul depus in solutionarea problemei
•    Constanţa implicarii in activitaţi de voluntariat, donaţii, etc
•    Iniţiativa de a mobiliza alte persoane, alte resurse
•    Impactul gestului sau la nivelul comunitatii si influentarii comportamentului altor persoane

C3. Cel mai bun coordonator de atragere de fonduri
•    Constanta implicarii in activitati de atragere de fonduri
•    Rezultatele la nivelul organizatie in care lucreaza – numere de donatori individuali si corporati, existenta unor metode/mecanisme de atragere de fonduri constante in organizatiei, care cresc de la an la an
•    Capacitatea de a implica si alte persoane in atragerea de fonduri (din cadrul organizatiei dar si din afara)
•    Abrodarea etica in atragerea de fonduri (modul de plata al celor implicati in solicitare, relatia transparenta cu donatorii, costurile atragerii de fonduri, …).

D. Participarea media in promovarea proiectelor de implicare sociala, atragere de resurse si voluntariat * Se adauga mediaplanul
•    Gradul de implicare al mass mediei  in planificarea şi implementarea campaniei (oferirea de spaţiu publicitar gratuit, acoperire editoriala, etc.
•    Utilizarea unor canale media diverse
•    Creativitatea conceptului campaniei
•    Audienţa campaniei (numarul de persoane din grupul tinta la care a ajuns mesajul campaniei)
•    Rezultatele şi impactul campaniei
•    Parteneriat echitabil cu organizatia/institutia beneficiara
GLOSAR DE TERMENI

In contextul procesului de nominalizare şi selecţie al Galei „Oameni pentru Oameni” termenii folosiţi au urmatoarele inţelesuri:
Implicarea in comunitate a companiilor: Efortul investit de companie, in parteneriat cu sectorul public şi nonprofit, in comunitaţile locale pentru a crea condiţii sanatoase şi favorabile pentru continuarea operaţiilor firmei. Urmareşte atat beneficiul comunitaţii cat şi obiectivele de afaceri ale firmei. Combina susţinerea financiara cu talentul, abilitaţile, energia şi entuziasmul angajaţilor, managerilor, furnizorilor, clienţilor şi ale altora, donaţii in natura, transferul de abilitaţi, expertiza şi acces la reţelele şi contactele firmei. (International Business Leaders Forum)
Donator (donator individual): persoana care ofera o suma de bani, bunuri sau servicii unei organizaţii non-profit fara a cere un beneficiu material in schimb.
Voluntar: persoana fizica ce ofera timpul şi cunoştinţele sale unei organizaţii non-profit fara a primi nici o recompensa materiala in schimbul muncii prestate.
Voluntariat corporatist: oferirea de catre angajaţii unei firme a timpului lor unei organizaţii non-profit. Angajatorul considera acest timp, timp lucrat.
Sponsor: firma care ofera o suma de bani, bunuri sau servicii unei organizaţii non-profit fara a cere un beneficiu material, cu excepţia poate, a promovarii numelui sau.
Fundaţie corporatista: fundaţia infiinţata de o firma cu scopul de a distribui fonduri, provenite din profitul firmei sau din donaţiile angajaţilor, unor organizaţii non-profit.
Organizaţii non-profit: organizaţii non-guvernamentale de tipul asociaţiilor sau fundaţiilor sau instituţii publice de tipul şcolilor, spitalelor, muzeelor, caminelor de copii etc implicate in rezolvarea unor probleme ale comunitaţii.

Marta Pozsonyi, Slow Food Turda


Gala Oameni pentru Oameni 2010 a fost un eveniment special pentru asociatia noastra, fiind printre oameni mari, cu suflete mari si care daruiesc atat de mult celor din jur. Suntem onorati ca am putut fi si noi printre ei. Va multumesc pentru aceasta seara foarte frumoasa si emotionanta.

Andreea Catu, AVON


Am fost onorati sa participam si deosebit de privilegiati sa castigam.

Citeste toate testimonialele